Valeriu Iftime, finanțator Botoșani: „Dacă nu învingem Viitorul, ne întoarcem în găleată”

Valeriu Iftime, finanțator Botoșani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul formației FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că o victorie în fața grupării Viitorul Constanța este extrem de importantă pentru rămânerea în Liga I, iar un eventual insucces ar readuce echipa pregătită de Leontin Grozavu în zona retrogradării.

Venim după trei victorii consecutive, dar dacă nu batem Viitorul, ne întoarcem în găleată! Nici nu vreau să mă gândesc câte pastille voi fi nevoit să iau pentru inimă la acest meci! E un joc foarte important deoarece Viitorul este o echipă aflată în luptă cu noi pentru rămânerea în Liga I. Este o formație care în ciuda tinereții poate fi extrem de periculoasă și care chiar joacă fotbal. După discuțiile purtate cu Leo (n.r. – antrenorul Leontin Grozavu), sunt convins că băieții au înțeles importanța acestui joc și că vor da sută la sută pe teren în acest meci. Dacă batem, se mai liniștesc lucrurile pentru noi„, a spus Valeriu Iftime.

Oficialul formației botoșănene a mai precizat că regretă absența lui Marius Croitoru: „Va conta foarte mult pentru noi absența lui Marius Croitoru. El este un jucător determinant, care a făcut meciuri extraordinare în ultima perioadă. În ciuda vârstei, Marius este un jucător foarte bun și un factor de coeziune în rândul echipei. Sper ca Leo să găsească un înlocuitor care să se ridice la nivelul arătat în ultimele meciuri de Marius„.

Formația FC Botoșani va întâlni duminică, pe teren propriu, echipa Viitorul Constanța, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×